Spuneam că Google va avea rezultate financiare sub aşteptări.
Astăzi a apărut ştirea pe UNIMEDIA, precum că Google a avut încasări mai mari decît aceeaşi perioadă a anului trecut cu 18%. Pe de altă parte, profiturile nete au scăzut cu 68%. Respectiv este greu să-mi dau seama cît de mult am greşit.
Au crescut veniturile, dar au scăzut profiturile, ceea ce înseamnă că au crescut foarte mult cheltuielile. Noutatea în acest sens este ce face Google cu diferenţa de bani.
Google îi investeşte în angajaţi. Aceştea au obţinut în 2006, dreptul de vinde/cumpăra acţiuni de la Google în condiţii avantajoase (dacă scad la un anumit nivel – pot cumpără, dacă cresc – pot vinde). Aceste drepturi pot fi vîndute la rîndul lor. Ceea ce înseamnă că aceste drepturi sunt un bun economic. Acum, datorită deprecierii acţiunilor din 2006 pînă în prezent, s-a depreciat şi costul acestor drepturi. Acum Google le recompensează aceste pierderi angajaţilor săi. Acest program consuma ~600 mln $ şi din această cauză a scăzut profitul cu 68% pe trimestrul 4, 2008.
Spre comparaţie, Microsoft a anunţat zilele acestea că disponibilizează 5000 de angajaţi.

